De ce iubesc cărțile digitale

Maică-mea era cea care cumpăra cărți în casă. În drumul de întoarce de la serviciu trecea pe la librărie și dacă avea noroc găsea o carte sau două pe care le aducea acasă spre bucuria mea. Uneori chestia asta mă îmbolnăvea, ca atunci cînd a adus cele două Tarzan* (singurele apărute în română pe vremea comunismului, 1973! – dealtfel și singurele bine traduse și editate apărute pînă la această oră în română) și imediat mi-a fost rău, greață, am făcut febră așa că nu m-am mai dus la școală în după-amiaza aceea… Frecat cu carmol, bine înfofolit în pat, cu două sticle de lapte pline cu citronadă la îndemînă am citit dintr-un foc primul volum…

Lesne de imaginat ce au însemnat aceste două minunății pentru un puști de 12 ani…


Apoi nu a mai prea avut ce să cumpere mama, tirajele erau mici de tot și nu era suficient de piloasă pentru ca doamnele de la librărie să o aibă în vedere.
Trecuse timpul, eram „la casa mea” și treceam de două ori, în fiecare zi, de luni pînă duminică, pe la cele două librării din orașul acela mizer de provincie doar, doar oi avea noroc să mă lipesc și eu de vreo carte nou apărută. Uneori, destul de rar, reușeam dar de cele mai multe ori nu. Pe o măsuță în librăria „mare”, se afla, străpunsă la un colț și legată cu sfoară de piciorul măsuței o revistă-catalog cu aparițiile trimestriale de cărți, pe edituri. O știam pe de rost și o consultam zilnic. Ei bine vedeai acolo titlul cărții, asta la prînz și cînd treceam din nou cîteva ore mai tîrziu titlul era tăiat cu pixul, adică cartea „apăruse” deja la raft. Bineînțeles că nu se scotea nimic, cărțile erau ținute sub tejghea sau „în spate” și oferite numai cunoștințelor și „relaților”. Existau și vipurile orașului, neveste de ștabi, care treceau din cînd în cînd și li se dădeau pachete cu cărți, din timp pregătite, anonimizate, doar cu prețul total scris pe ambalaj, într-un colț, bănuiesc cu același pix cu care erau „anunțate” aparițiile…
Le uram pe jigodiile astea de vînzătoare și sentimentul era reciproc, le stricam dispoziția la cît de des intram în librărie, cu întrebări insistente sau cu scandalul ce-l făceam cînd vedeam vînzări preferențiale…
Bineînțeles că eram înscris la cele două biblioteci din tîrg, municipala și cea de la casa de cultură (a sindicatelor). Bibliotecarele, doamnele, intelectuale, nu?, dar la fel de jigodii. La municipală, de pildă, exista o tainiță, misteriosul „fond”, zeci de mii de volume ținute deoparte, de neatins de privirile cititorilor obișnuiți.
Anticariate existau doar cîte unu în capitalele de județ, și nu în toate. Apoi Bucureștiul, oho! Aici aveai multe anticariate, bibliotecile străine și talciocul, piața săptămînală de vechituri unde pe lîngă cărțile în română se găseau cărți și reviste în engleză, franceză, germană etc.
(…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s