Leonida Neamțu – Înotătorul rănit, Editura Tineretului, colecția Aventura, 1969.

Leonida Neamțu s-a născut la Soroca – Republica Moldova, la 26 august 1934, într-o familie de intelectuali; părinți: Vladimir și Ecaterina.
În 1940 familia Neamțu se refugiază în România, ajungând la Vișeu și apoi la Sighet. Școala primară o urmează la Vișeu, iar la Sighet urmează în continuare liceul Dragoș Vodă. În anii 1950 vine la Cluj unde urmează Facultatea de Filologie.

   

Student fiind debutează cu poezie în 1952 în revista Almanahul Literar condusă de poetul A.E. Baconsky.
Primele volume apărute sunt poezii: Cântecul Constelației și Ochii (1960 și 1962), urmând ca din 1964 să publice numai romane: Toporul de argint, Aventură și contraaventura, Febră de origine necunoscută, Chirie pentru speranță, Speranță pentru Marele Vis, Înotatorul rănit, Legenda cavalerilor absenți – numai câteva dintre cele mai îndrăgite titluri.
Rămâne redactor la Almanahul literar devenit apoi Steaua, revistă a Uniunii Scriitorilor, el însuși fiind membru al Uniunii Scriitorilor.
La 27 octombrie 1991 se stinge, lăsând în urmă peste 30 de volume publicate, câteva manuscrise, aproape 40 de ani de contribuție scriitoricească la revista Steaua și foarte mulți iubitori ai stilului său inconfundabil.

Începând cu Toporul de argint din 1964, Leonida Neamțu devine unul dintre autorii de top ai genului polițist și ai romanului de aventuri în genere. Publică, în ritm alert, volum după volum, cu tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel încât, în 1990, când îi apare ultima carte, opera sa numără vreo treizeci de titluri. Format în ambianța revistei “Steaua”, deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, susținută de un talent indiscutabil. Deși circumscrisă în bună parte genului ca atare, proza sa nu este una de divertisment propriu-zisă. De la un moment dat, nici măcar convențiile canonice ale acestui tip de literatură nu le mai respectă integral. Prozatorul este în fond un fantezist ingenios, cu plăcerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd. Narațiunile sunt adeseori încântătoare prin nonconformismul lor ori prin referințele ironice la diverse modele livrești. Dar scrie, deopotrivă și în registru grav, cu un realism de descendență comportamentistă, gen Hemingway.” (Petru Poantă)

Leonida Neamțu ar da – și a dat -, oarece dureri de cap teoreticienilor literaturii și, mai ales, autorilor de dicționare literare. Genuri consacrate, cum ar fi Scifi, cel polițist, literatura pentru copii, și-l revendică, nu fără justificări parțiale, căci s-a ilustrat în toate acestea. A atras mai puțin lumina reflectoarelor critice, întrucâtva paradoxal, nucleul dens al unei opere întinse, de aproximativ 35 volume, fără a mai socoti miniaturile și povestirile publicate la Steaua, revista de o viață, anume romanele cu tematică diversă. (? Necesită clarificare, notă Ccd.) Cât despre poezie, cine-și mai amintește de ea? Clasificat ca scriitor minor, bunul nostru Leonidas le-a făcut o farsă continuă teoreticienilor ironizați blând în scrierile lui. Căci amprenta sa de unicitate e un mod singular de a simți, accesibil, prin rezonanță sufletească, cititorilor dăruiți cu corzile potrivite. Ceilalți l-au apreciat doar, sau l-au ignorant, ceea ce-i aproape același lucru. Acestor cititori de afinitate, orice pagină scrisă de Leonida Neamțu le provoacă o febră de origine necunoscută.” (Radu-Ilarion Munteanu)

Bibliografie Leonida Neamțu
 

  1. Cântecul constelației 1960
  2. Ochii – Editura Tineretului 1962
  3. Toporul de argint – Editura Tineretului 1964
  4. Întoarcerea focului – Editura Tineretului 1964
  5. Frumusețea Pietrei Nevăzute – Editura Tineretului 1965
  6. Celălalt prezent – Editura pentru literatura 1965
  7. Acolo unde vântul rostogolește norii – Editura Tineretului 1966
  8. Aventură și Contraaventură – Editura Tineretului 1966
  9. Febră de origine necunoscută – Editura pentru literatura 1967
  10. Chirie pentru speranță – Editura Tineretului 1968
  11. Înotatorul rănit – Editura Tineretului 1969
  12. Terra Orr – Editura pentru literatură 1969
  13. Știi Lavinia, caracatițele… – Editura Dacia 1970
  14. Mortea ca o floare de „Nu mă uita” – Editura Militară 1970
  15. Teroare pentru Colonel – Editura Militară 1971
  16. Jurnalul oficial al misiunii Scorbowsky – Editura Dacia 1971
  17. Acoperiș cu demoni – Editura Militară 1973
  18. Blondul împotriva umbrei sale – Editura Albatros 1973
  19. Casa Isolda sau Cutremurul – Cartea Românească 1973
  20. Norii de diamant – Editura Dacia 1974
  21. Speranță pentru Marele Vis – Editura Albatros 1975
  22. Comoara locotenentului Balica – Editura Ion Creangă 1975
  23. O meserie de premiant – Editura Dacia 1977
  24. Când moare inamicul cel mai bun – Cartea Românească 1977
  25. Narațiuni detective – Editura Albatros 1978
  26. La Goulue dansează cu Chocolat – Editura Dacia 1979
  27. Speranță pentru Speranță Editura Albatros 1980
  28. Strania poveste a Marelui Joc – Editura Dacia 1982
  29. Balada capitanului Haag – Editura Albatros 1984
  30. Legenda Cavalerilor Absenți – Editura Dacia 1984
  31. Orhidee pentru Marifelis – Editura Dacia 1986
  32. Curbura dublă a infinitului – Editura Junimea 1988
  33. Deodată, inevitabilul… – Editura Albatros 1990
  34. Sferele Infinitului – Editura Albatros 1990
    Inedite
  35. Povești pentru copii
  36. Capcană pentru Lupul Imperial


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s