Coiful de aur, roman de Alexandru Șahighian, Editura Tineretului, 1968.

Cu Coiful de aur Alexandru Șahighian (1901-1965) continuă tradiția postbelică a romanelor de aventuri pentru tineret reprezentată de Marea Bătălie de la Iazul Mic de Octav Pancu-Iași sau, pentru a pomeni un exemplu notoriu, de Cireșarii lui Constantin Chiriță. Schema după care sunt construite asemenea cărți e cam aceeași: un grup de copii plini de imaginație și amatori de întâmplări palpitante se organizează în vederea unor fapte glorioase și sfârșesc, oarecum prozaic, prin a demasca tot felul de răufăcători, de preferință rămășițe ale fostului regim odios burghezo-moșieresc. Canonul fusese așadar fixat, iar Șahighian propune tinerilor cititori o localizare pitorească, deoarece acțiunea se petrece în Delta Dunării, cu grindurile și plaurii ei cu tot, cu pădurea Caraorman, cu pescari și legende cu istorisirea cărora autorul nu se zgârcește. Eroii sunt membrii „brigăzii” conduse de Nicolae, un puști de 13 ani. Sunt copii din Sulina, de vârste apropiate, băieți cu toții, cu excepția Mariei, singura fată care reușește să fie admisă în acest club select.
Alexandru Şahighian nu face nicio concesie ideologică și își împănează romanul cu pasaje  tematice lipsite de orice echivoc:
Copiii de azi au cu adevărat copilărie, o copilărie veselă și sănătoasă. Nu e nevoie să-ți descriu toate bucuriile pe care le pot avea ei în țara noastră acum, când au fost alungați stăpânii de odinioară.
Ar fi totuși pripit să aplicăm acestei cărți eticheta de scriere ideologizată și să ne oprim aici. Cu toate concesiile – destule – făcute comandamentelor epocii, Coiful de aur este o carte antrenantă, cu dialoguri și întâmplări care trebuie să fi reținut nu de puține ori atenția cititorilor de acum peste cincizeci de ani. Stâlp de nădejde al realismului socialist din primele două decenii de după 1944, Alexandru Șahighian surprinde în câteva rânduri prin prospețimea și tehnica insolită a narațiunii, cu elemente de autoreferențialitate strecurate neașteptat printre tămâierile rituale ale realizărilor „epocii”. 
(Wilkins Micawber în Ce am mai citit)

Alexandru Șahighian (n. 20 noiembrie 1901, București – d. 31 martie 1965, București) a fost un scriitor și publicist român de etnie armeană.
În perioada interbelică a colaborat la presa de stînga cu versuri și cu reportaje. Poeziile din volumul „Scris cu stânga”, interzis și confiscat de cenzură, au fost incluse mai târziu în volumul „Pasărea măiastră”, 1961. După 1945, Șahighian a publicat volume de povestiri și relatări de călătorie („De la Tian-Șan la munții de jasp”, 1958; „Viscolul”, 1962), numeroase versuri și narațiuni de aventuri, destinate copiilor și adolescenților („Rici-Rici”, 1948; „Dacă numeri pân la zece”, 1953; „Coiful de aur”, 1962; „Râul fierbinte”, 1965).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s